IERBAR ORNITOLOGIC

Tussilago farfara - podbal, [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
Denumit si bruscanis, brustan, brustur-alb, brustur-de-riu, cenusoara, galbinele, gusa-gainii, limba-vecinei, laposel, papalunga, podbeal, rotungioare. Atunci cind cimpiile si povirnisurile noastre n-au inca nici un pic de verdeata de primavara, iar ochiul de-abia daca re-cunoaste cite o umflatura foarte timida de mitisor de salcie, podbalul este primul care-si scoate la l umina la inceputul primaverii potirele galbene. Pe soluri umede, povirnisuri plesuve, cariere de pietris, pamint intelenit, ogoare paragihite si grohotisuri de panta se gasesc perne intregi de flori de podbal, care apar din pamint cu mult inaintea frunzelor. La ele isi cauta albinele si alte insecte prima lor hrana. Pod-balului li prieste numai pamintul argilos, lutos, el reprezinta, ca sa zicem asa, caracteristica solurilor de argila si lut. Sunt primele flori pe care ni le putem culege pentru provizia de iarna. Datorita proprietatilor lor expectorante si antiinflamatorii, le putem folosi cu mare succes la bronsita, laringita, faringita, astm bronsic si pleurezie, ba chiar la tuberculoza pulmonara incipienta. Cei cu tuse rebela si raguseala chinuitoare ar trebui sa bea de mai multe ori pe zi ceai fierbinte de podbal amestecat cu miere.
Mai tirziu, in luna mai, cind apar si frunzele linoase, verzi sus si alb-argintii pe partea de jos, le utilizam, din cauza continutului lor bogat in vitamina C, ca verdeata pentru supa si salata de primavara. Intrucft frunzele contin mai multe substante active decit florile, sunt culese si pentru a se putea folosi un amestec de flori si frunze la prepararea ceaiului. De la medicii naturisti ai antichitatii si pina la preotul Kneipp, podbalul este pretuit in mod unanim. Frunzele sale proaspete si spalate, puse pe piept ca un terci, ajuta in orice boala grea de plamini, in erizipel si leziuni ale tesuturilor cu umflaturi vinetii si chiar in inflamatii ale bursei sinoviale. Rezultatele acestor comprese cu terci sunt uimitoare. Compresele cu infuzie concentrata din frunze de podbal sunt utilizate in ulcerul scrofulos.
UZ ORNITOLOGIC:se administreaza numai floarea

Ridichea (Brassica rapa) [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine] este o legumă cultivată în regiunile temperate pentru rădacina ei suculentă și bulboasă. Latinii o numeau radicula, varietațile moi se folosesc pentru consumul uman, iar cele mari și fibroase se folosesc ca aliment pentru animale. Ridichiile sunt foarte populare in Europa, în special în zonele reci, pentru ca pot fi păstrate mai multe luni dupa recoltarea lor.

Specia comună de ridiche cea mai comercializată ca legumă în Europa și America de Nord este de piele și interior alb, excepție făcând cei 1-3 cm superiori care ies la suprafata pamântului și care sub acțiunea rezelor soarelui se schimba in roșu sau roșu-verde. Această parte superioară se dezvoltă din țesutul tulpinei, dar rămane sudată de rădăcină, care este aproape sferică, aproximativ de 5-15 cm diametru și nu are rădăcini laterale. Rădăcina principală care se găsește sub rădăcina îngroșată este slabă și de 10 cm lungime; se taie după recolectare.

Frunzele au o asemănare cu muștarul, cresc direct în partea superioară aproape făra sa aibă gât. Sunt comestibile dar trebuie să fie proaspete, în mod normal sunt eliminate înainte să ajungă la vânzare. Ridichea are un gust înțepător, asemănător cu varza, gust care se suavizează prin gătire
UZ ORNITOLOGIC:se administreaza semintele

Ienuperii sunt conifere care aparțin genului Juniperus din familia Cupressaceae. Fructele uscate de „Juniperus communis” (boabe mari, negre, zbârcite) se utilizează în bucătărie drept condiment, în special în marinade, pentru vânat sau varză, și ca ingredient la fabricarea ginului.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

Ienuparul este una dintre plantele care nu au anotimp, fiind mereu verde si viu. Chiar si iarna, cand afara este gerul cel mai crancen, printre cetinile tepoase ale ienuparului, fructele sale parfumate, colorate in violet, continua sa se coaca. Pe buna dreptate sunt considerate drept unele dintre cele mai puternice medicamente ale naturii. De unde vine ienuparul? Nimeni nu poate spune. Botanistii nu au reusit sa gaseasca originile acestei tufe din familia coniferelor, care creste din Alpi si pana pe culmile muntilor Himalaya. Insa imensul sau areal poate fi explicat prin incredibila rezistenta a ienuparului la vitregia factorilor de mediu, el
rezistand in egala masura temperaturilor scazute, arsitei, secetei sau vanturilor foarte puternice.
Primele utilizari ale ienuparului in scopuri medicinale au fost consemnate in urma cu trei milenii, in zona muntoasa a Indiei, spre Tibet, unde era folosit contra bolilor pulmonare, dar si in ritualurile de purificare ori de alungare a spiritelor rele. In medicina celtica, boabele de ienupar prajite erau folosite pentru o bautura care alunga oboseala si tinea luptatorii treji pe timpul noptilor. La triburile tracice, fructele ienuparului erau administrate femeilor gravide, pentru a le declansa nasterea, dar si copiilor, pentru a preveni racelile si infectiile de tot felul. In evul mediu, un medic olandez a descoperit faimosul gin, o bautura alcoolica la care se adauga ienupar din belsug si care initial era administrata doar in scopuri strict medicinale, fiind un stimulent al activitatii rinichilor si un detoxifiant redutabil. Ulterior, ginul a fost modificat, scazandu-se concentratia de ienupar, si el a ajuns bautura alcoolica traditionala a unor popoare din nord-vestul Europei.

Unde gasim si cum culegem fructele de ienupar

La noi in tara, ienuparul creste mai ales in zona submontana si montana, in locuri deschise si bine insorite, intrucat acest arbust are nevoie de multa lumina. Adesea il intalnim in vecinatatea paducelului si a macesului, cu care are preferinte comune legate de lumina si de sol, iar la altitudini mari, il gasim la marginea padurilor de pin, de fag, ori chiar prin jnepenisuri. Personal, cel mai mult ienupar am gasit la poalele muntilor Fagaras, unde creste in palcuri, pe sute de hectare de pasuni si fanete. Culegerea boabelor de ienupar este una din cele mai complicate operatiuni de acest gen din fitoterapie. Pentru a alunga intrusii, frunzele lui sunt extrem de tepoase, iar boabele sale sunt mult prea mici pentru a fi culese una cate una. Din aceste motive, cu exceptia cazului in care va propuneti sa va faceti o profesie din culegerea acestei plante, cel mai bine este sa luati planta dintr-un magazin plafar. Daca totusi doriti sa recurgeti la culesul cu mana, atunci pregatiti-va niste manusi groase, care sa va permita sa scuturati ramura cu ramura tufa de ienupar. Fructele care cad prin aceasta operatie vor fi stranse pe o folie de plastic pusa la tulpina ienuparului, dupa care urmeaza separarea lor de resturile vegetale impreuna cu care cad.



Descrierea plantei și cultivare Ienupărul este o tufă coniferă sau un arbore columnar. În America de Nord crește ca o tufă ce ce se întinde pe pământ, de 20 cm înălțime și 20-30 cm întindere. În Europa, crește sub forma unui arbore.
Frunzele sunt ascușite, tari și grupate în formă de pană, asemănător coniferelor, cu miros puternic. Cu cât frunzele sunt mai tinere, cu atât au o formă mai ascuțită, ca un ac. Cele mature au o formă mai lată.
Coaja ienupărului este subțire, solzoasă, adesea exfoliindu-se în fâșii subțiri. Fructele arată ca niște bobițe roșii care, la coacere, virează spre o nuanță negru-albăstruie.
UZ ORNITOLOGIC:se administreaza fructele coapte

stie cineva cum se numeste si daca creste in romania?
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
Tip de planta: bienala, erbacee.
Dimensiuni: in gradinile noastre in jur de 1-1,5 m.
Frunzele:scurt petiolate, simple, dintate sau adanc penate, pubescente .Pe tulpini sunt dispuse alternativ sau opuse, cu o lungime de 2-5 cm si late de 1-2,5 cm.
Florile: inflorescenta capituliforma sau dihaziu.Florile sunt tetramere, cu petale mari, galbene,la subsuoara frunzelor.Au diametrul cuprins intre 2,5-5 cm.Infloresc din iulie pana in septembrie. Se deschid seara si tin pana dimineata.Au in dotare un "ghid de nectar" luminos, invizibil la lumina zilei, dar vizibil la lumina ultravioleta care ajuta polenizatorii sa-l gaseasca.
Fructul: o capsula tetraloculara.Semintele se coc la sfarsitul verii
INTREBUINTARI: este o planta comestibila. Plantei i se mai spune si "regele leacurilor" datorita proprietatilor sale terapeutice. Semintele coapte contin 7-10% acid ommega 6, un acid gras folosit pe scara larga in industria farmaceutica pentru eczeme, ingrijirea tenului, sindrom premenstrual. Toata planta se poate folosi in infuzii, avand proprietati proprietati sedative, astringente, calmante in tuse convulsiva, astm si afectiuni gastro-intestinale.
UZ ORNITOLOGIC :se poate administra scatiilor sau pasarilor din specia spinus

cuciureanu_sorin a scris:stie cineva cum se numeste si daca creste in romania?
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]

Da sorin aceasta planta creste la noi in tara , asa ceva mai dadeam si eu la pasari

am gasit si eu:
Denumire Stiintifica: Cynodon dactylon
Denumire Populara: Pirul gros
Pirul mai este numit iarba-cainelui, datorita faptului ca este consumat de catre cainii care simt ca sufera de indigestie, pentru a le usura golirea continutului gastric prin vomismente. Pirul are stoloni, adica ramuri taratoare care, in contact cu pamantul, da noi radacini si da astfel nastere unei plante noi. Odata aparut, pirul este extraordinar de greu de starpit. El se inmulteste fabulos de repede, invadand iarba. Este foarte greu de starpit, deoarece dintr-o bucatica de radacina sau stolon cat de mica ramasa in pamant se formeaza o noua planta
Buruiana graminee perena, care prin stolonii pe care-i dezvolta, formeaza un covor foarte rapace. Se poate dezvolta pe orice tip de sol, dar prefera regiunile secetoase si calde din zonele subtropicale.

Perioada de germinare
Primavara - inceputul verii
In zonele calde germineaza intregul an.

Frunzele adevarate
Limburi glabre, scurte, teaca usor paroasa, iar locul ligulei este luat de o coroana de peri.

Paiul
Subtire, iar cele cu flori au pana la 30 cm inaltime. Cele care se intind pe sol dau radacini adventive si lastari laterali din dreptul nodurilor.

Floarea
Inflorescenta cu spiculete dispuse digital, putandu-se dezvolta in numar de pana la 7. Bracteele sunt sterile, iar glumele inferioare acoperite cu o culoare violet, glumele inferioare nearistate, carena paroasa.

Perioada de inflorire
Vara-toamna
In regiunile calde intregul an.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
Este o planta medicinala din China ce apartine familiei de plante
Lamiaceae (familia mentei).Susanul salbatic creste pana la 1 m,si are frunzele verzi patate cu rosu,sau cu roz,sau violet.Florile sunt tubulare, de aproximativ 0,8 cm lungime, de culoare roz pana la mov.
Planta are ca efect principal reducerea frecventei si intensitatii crizelor de alergie,a carei Susan [Sesamum indicum], ” href=”http://retete-culinare-diverse.ro/susan-sesamum-indicum_13261.html”>seminte se folosesc ocazional ca si condiment.In Japonia este cultivata pentru frunzele ei aromate, intens colorate.De aici si denumirea de busuioc rosu,sau busuioc chinezesc.Frunzele se folosesc numai proaspete.Tot in Japonia, varietatile de susan salbatic cu frunze diferit colorate se folosesc pentru a da culoare si gust muraturilor precum beni shoga (ghimbir murat) sau umeboshi (fructe necoapte murate in apa sarata).
Frunzele aromatice de susan salbatic sunt servite in Vietnam si in bucataria coreeana, printre alte ierburi, ca garnitura parfumata pentru supele cu taitei si pachetelele de primavara.In occident, susanul salbatic inca nu se bucura de prea mare popularitate. Este aproape nefolosit.
Numele sau este inrudit cu cel al susanului in mai multe limbi asiatice desi plantele nu apartin aceleiasi familii.
Se comercializeaza in ghivece de flori [in Romania],atat ca floare ornamentala cat si pentru cei care doresc sa il foloseasca proaspat ca si condiment.

UZ ORNITOLOGIC:se pot administra semintele dar si frunzele tuturor fringilidelor

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
Feniculul, folosit deja din Antichitate, atat in bazinul mediteranean, cat si in Asia, cultivat astazi pe toate continentele, seamana, ca aroma si infatisare, pe de o parte cu anasonul si mararul, iar pe de alta cu chimionul si chimenul, toate facand parte din familia Apiaceae (Umbeliferae).

Asemanarile dintre plante au facut ca, de multe ori, sa fie folosite denumiri comune pentru cate un grup de plante. Denumirile difera destul de mult de la o zona la alta. Este interesanta denumirea greceasca, marathon, care trimite la maratonul din Grecia Antica, dar si la madhuraka din sanskrita, respectiv la radacina indoeuropeana medhu care inseamna dulce. Si feniculul are intr-adevar un gust usor dulceag... Este interesant ca numele seamana izbitor cu romanescul marar. Cele doua plante, care seamana intre ele, asa cum am mai spus, au denumiri comune in mai multe limbi.
Cu denumirea stiintifica din latina, Foeniculum vulgare, aceasta planta are denumiri asemanatoare in majoritatea limbilor europene, fennel (sweet cumin) in engleza, fenouil (aneth doux) in franceza, Fenchel in germana, fenkhel in rusa, finacchio in italiana, funcho in portugheza sau fankal, venkel, fenkoli in suedeza, olandeza, respectiv finlandeza. La noi numele variaza foarte mult in functie de regiune: anason mare, anason dulce, anason nemtesc, chimen dulce, marar bulgaresc, secara de gradina, molura, molotru etc. Este de remarcat frecventa trimitere la anason, la chimen si la marar, dar si asemanarea cu spaniolul hinojo.
Antidot stravechi, folosit si in bucatarie
Daca in China Antica, unde era foarte popular, era folosit ca antidot impotriva muscaturilor de sarpe, egiptenii si romanii ii cunosteau calitatile stomahice si antitoxice. Impreuna cu mararul era folosit pentru prepararea asa-numitei "ape impotriva colicilor" si era utilizat in curele de slabire datorita senzatiei de satietate pe care o confera. In perioada medievala a fost cultivat in manastiri, ceea ce i-a crescut foarte mult popularitatea. Era considerat o planta magica. Cunoscut in special sub numele de fenkle, era utilizat impotriva vrajitoarelor.
Este folosit in multe bucatarii traditionale din Iran, India, Kashmir, Sri Lanka, in amestecul panch pharon din Bengal, wu xiang fen (Chinese five spice powder) din China, la prepararea muraturilor si a otetului si painii aromate in Europa centrala, iar in zona mediterana la mancarurile cu carne, peste si fructe de mare, respectiv in amestecul traditional herbes de Provence.
Practic, intreaga planta este comestibila. Fructele, in mod eronat numite de multe ori seminte, in afara de valoarea lor fitoterapeutica, reprezinta si un foarte apreciat condiment, putand fi folosite atat intregi, cat si macinate. Dar trebuiesc pastrate in recipiente bine inchise, ferite de umezeala si de lumina. Polenul are o aroma subtila, mai putin dulce. Foarte scump si destul de rar, polenul de fenicul este comercializat in Italia si SUA sub numele de "condimentul ingerilor". Frunzele si tulpina pot fi mancate ca legume. Depinde insa de specie. O tulpina carnoasa si gustoasa are feniculul de Florenta sau finocchio.
Planta care seamana cu mararul
La noi, feniculul creste numai cultivat, fiind intalnit mai ales in Campia Dobrogei, Olteniei, Crisurilor, Timisului, Baraganului, Moldovei.
Feniculul este o specie ierbacee bienala sau perena cu inaltimea de 1-2,5 m, foarte ramificata, incepand de la baza, cu tulpina cilindrica, dreapta, fin striata. Frunzele alungit-triunghiulare sunt penat-sectate cu segmente fine si cu o teaca foarte dezvoltata. Florile aromatice, cu cinci petale mici, galben-aurii sunt grupate cate 10-20 in umbele mari, terminale. Se aseamana cu mararul cu care se poate poleniza incrucisat, rezultand seminte lipsite de aroma, motiv pentru care nu trebuiesc cultivate impreuna. Fructele, denumite de obicei in mod eronat seminte, cu gust dulceag usor mentolat si miros aromat, caracteristic si placut (asemanator, dar mai bland ca anasonul), sunt formate din doua achene, usor arcuite sau drepte, fiind marcate de 5 coaste longitudinale foarte proeminente. Micute, ele au o lungime de 4-10 mm si o grosime de 1,5-4 mm. Achenele sunt de culoare cenusiu-verzuie pana la brun-verzui, iar coastele longitudinale sunt galben-verzui.
Feniculul infloreste din iulie pana in septembrie. Fructele se recolteaza, pe masura ce se coc, doar la completa lor maturitate, mai intai cele de pe inflorescentele superioare, apoi celelalte. Dupa uscare sunt verzi, iar cele de buna calitate - de un verde stralucitor.
Datorita florilor foarte frumoase care dureaza mult timp, feniculul este folosit si ca "planta de bordura", el permitand imbinarea placutului cu utilul.
Fructele sunt bogate in ulei volatil (2%-6%) din care 50-70% trans-anetol cu gust dulce, continuand cu fenchon cu gust de camfor, camfen, limonen, felandren, alfa si µ - pinen, astragol, lipide, aleurona, derivati cumarinici, flavonoide, albumine, zaharuri substante minerale, mucilagii, ceruri, stigmasterina, substante amare

UZ ORNITOLOGIC:se administreaza semintele tuturor fringilidelor in proportie mica impreuna cu alte seminte

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine] (Polygonum aviculare L.) Fam. Polygonaceae

Alte denumiri populare: brebenel, costrei, hericica, iarba-gainilor, iarba-grasa-de-gradina, iarba-noduroasa, iarba-rosie, laba-gainii, porcin, sporis, tarsoaca, traganatoare, troscot-gras, trotal.

Ecologie si raspandire: intalnita pe terenurile virane, la marginea drumurilor, a santurilor, in diferite culturi; se adapteaza pe orice tip de sol; este raspandita in toata tara, mai ales in zona de campie si de deal.

Organul vegetal utilizat: partile aeriene ale plantei (Herba Polygoni avicularis).

Perioada de recoltare: VI—IX.

Boli in care este utilizata. Uz intern: diaree, ulcer stomacal, hemoragii intestinale, metroragii, tuberculoza pulmonara, afectiuni ale aparatului cardiovascular (insuficienta cardiaca, hipertensiune, edeme cardiorenale), obezitate, guta, azotemie, uremie. Uz extern: rani, reumatism.